...Bieţii de ei

Buimacă, aud cum se sparg zgomotele
secunde de cristal se scutură din cer
cu cât clipesc mai mult
cu atât ele cad mai mult(e)…

M-am trezit dintr-un somn al genelor,
mi-au amorţit pomeţii şi degetele
picioarele sunt încremenite pe asphalt,
cioburi cad din cer,
mă sparg incoerent…

Zbor antagonic, timpul s-a îndrăgostit de mine
şi mă vrea crăiasă în castelul lui…
a spus că-mi îndeplineşte o ultimă dorinţă
de muritoare…
“Fă să nu mai fie timp!”
Zâmbet inocent – “E imposibil,
altfel n-aţi mai exista…”
Am închis ochii şi l-am lăsat să mă seducă,
pe drum – am început să plâng,
iar lacrimile mele erau clipe de cristal
ce se spărgeau peste bieţii privitori.




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Un mic joc de cuvinte

Miros de îngeri aproape

Reducere la tăcere

Jurnal de lectură (I)