Împletire de senzaţii

Sunetul mi se prelinge din ureche
precum o undă marină sugrumată de
furtuna norilor care gem în noapte
de o prea tristă singurătate.

O disperare lăuntrică se naşte-n mine –
încercare chinuită de readucere-n sine;
degetele mi se-ncolăcesc peste firul roşu de telefon
capătând forme muzicale cu un ton afon
Cunosc clişeul deznodământului… am pierdut
orice contact cu lumea invizibilă.

Ochii se strepezesc, dinţii îmi adorm şi cad
nasul se astupă şi mi se mută-n cap
instant. Dacă m-aş privi acum în oglindă,
aş vedea doar un geamăn mutilat cu o voinţă
străpungătoare de a-şi îndeplini ultima dorinţă –
secvenţa figurii mele anterioare mi s-a întipărit adânc,
dar nu mai am raţiune să judec şi nici suflet să fiu…
Atunci… cu ce pot scrie (şi despre ce)
dacă nu mai îmi acord senzaţii?

Nepremeditat, natura mă primeşte într-ale ei viscere reavene
Umezeala ceţii coboară mistic şi mă-mpresoară
Sunt un biet pui golaş ce-şi caută o mamă.
Corporalitatea îngreunează, renunţ şi devin atom
hălăduiesc viciat prin traseul de purificare.
Într-o scorbură stă o pasăre măiastră,
cu pene viole(n)te pe care nu le recunosc prima oară
îmi este mumă, copilă sau fecioară?
Deodată – se umflă demonic, îngheţând atmosfera
abia ce am loc să mă strecor; râvnind la căldura trupului ei
o las să se aşeze peste orice aş fi fost.

Acolo – sensul nu mai are nevoie de sens
fiindcă el e deja ceea ce este
mă agaţă şi pe mine un adevăr,
dar nu mă lasă să-l transmit mai departe…
îmi şopteşte că voi nu veţi înţelege
ce înseamnă să fii fiinţă fără a fi.


Arhiva personală ©

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

Libertate-n singurătate, se poate?

ceva în care n-am crezut vreodată.