Epopeea cuvântului elementar

Cuvântul devine oceanul;
O întindere de peşti sonori şi scoici transparente
Peste care se-noadă păsările-porţelan în stol
Valurile se-ntorc tăcute, risipind poveşti
Nisipul este cheia… fericirii (mele)

Cuvântul devine cerul;
O descriere a culorilor de-azur
Cu mişcări lente, abundente ori deloc
Cuprind infinitul alb al percepţiei umane…
însă nu şi eternitatea neagră a Universului…
Ba chiar aş putea afirma
Cerul ne-ncastrează! Cerul ne-acoperă degeaba!
De ce nu suntem liberi să suflăm în lumina stelelor… şi ziua?!

Cuvântul devine pământul;
Tărâmul rădăcinilor, izul petalelor, gustul tulpinilor
Se transformă în sufletul vieţii seculare,
Capătă forme nebune: munţi,
dealuri,
lacuri,
vulcani,
gropi, deşert,
Polul Nord…
Teluricul capătă existenţă proprie!
Pământul se-acoperă de ploaie, se udă cu nemărginite înţelesuri
Se crapă de la prea multă sens…
Cuvântul se sfărâmă, se surpă…
… şi devine…

Cuvântul este cuvânt, înainte de toate
Precum l-a plămădit definiţia-mamă
Aşa-l folosim şi noi…
Cuvântul naşte poveşti
Însă el nu mai este de multă vreme… (doar) o poveste.


Ao haru ride

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere

Te caut şi nu mă găsesc.