Care e blestemul nostru?

Pe ei… pe ei îi mai poţi înfrânge.
dar pe ele… cu ele te lupţi
zi-lumină,
noapte de noapte.
Ele nu te lasă să dormi
(degeaba te auto-sugestionezi că sunt nimfe,
ele nu fac decât să se hrănească cu visele tale
şi-ţi lasă în urma devastării lor
cioturi de imaginaţie)
Te zvârcoleşti pe simfonia minţii desfrânate
încercând să le alungi…
Nu poţi. Te-au cuprins.
Eşti al lor până când conştientizezi
că eşti prins într-o sferă perfidă
şi nu mai cum să evadezi
din labirintului propriei conştiinţe –
fiindcă Ele acolo se-ascund,

printre amintirile zilelor de vară,
mirosul bunicii şi urletul de fericire al copiilor //
Simţeau că ei sunt libertatea,
toată lumea se deschide-n faţa lor.

Ele încep să roadă nemilos
aceste amintiri se estompează
şi nu mai rămâne decât ecranul negru –
creierul anulat, creierul stins.
Nici măcar reclame la dopamină nu vezi,
ci doar un pustiu asurzitor
care-nteţeşte starea de adâncire
în propria persoană;
Dar oare cu ce rost, te-ntrebi.
“Cu ce rost trăiesc eu toate acestea?”
  
Să-ţi spun un secret, prietenul meu de suferinţă;
noi ne punem întrebări,
acesta e blestemul nostru.

Spre exemplu, ieri m-am întrebat:
“Ce înseamnă să trăieşti?”
şi am căutat disperată răspunsul
până când
mi-am dat seama brusc
că El se află printre întrebări;
El e evaziv, el trăieşte,
Ele ne ţin înapoi
noi… suntem doi
anonimi sublimi în exasperare
care caută ieşire
şi alinare.

//
“Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni...
 ce trebuie să facem ?”, zise bătrânul KOGĂLNICEANU //

Lasă-le şi vino să mă îmbrăţişezi
să plecăm pe-urmă, către ei.
Fără nimic, nicio întrebare…
Doar conştiinţa zilei de azi
şi iubirea faţă de mâine.


Sursă foto: Tumblr

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere