Ieşirea din ramă

Se unduia printre nori,
nu atingea pământul cu picioarele.
Era aer şi numai aer
o înconjura. O aură de stele,
un râu învolburat umbla prin păr.
Totul creat ca o minune
un tablou de admirat într-o lume
a instantaneelor nocturne.

Pielea ei era detaliu sculptat
în secularitatea omului
Pielea ei ardea de tandreţe,
se transforma sub privirile trecătorilor
în fată, femeie, mamă, lupoaică

în flacără, atom, mască
a frumuseţii preambul.
Mi-a fost de-ajuns clipa în care privirile noastre s-au contopit
m-a răscolit până-n străfunduri,
nu mai pot închide ochii
de teamă că silueta ei îmi va preface pleoapele
în scrum.
Globul ocular mi se transformă 
din privitor în privit
fuge prea rapid, mult prea rapid
după ea, în orice mulţime.

Mi-a smuls atât de brutal o pană din aripile sufletului
şi mi-a produs cel mai puternic dezechilibru
Nu mai pot zbura decât spre nicăieri…
Sper să o găsesc printre ruine,
printre raze de lumină
să o găsesc doar ca să o mai privesc o dată
şi să-i şoptesc timid:
“Tu eşti tuşa finală
pe tabloul vieţii mele anoste.”


Sursă foto: Tumblr

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

Libertate-n singurătate, se poate?

ceva în care n-am crezut vreodată.