Jurnal de lectură (VII)



La sud de graniţă, la vest de soare – Haruki Murakami

An apariţie: 1992 , editura Polirom
Traducere de Angela Hondru

O puteţi găsi şi aici









Diferit faţă de celelalte romane ale lui Murakami prin absenţa acelor note distinctive de realism cu inserţii magice, acest roman constituie cea mai frumoasă expresie a omului capabil să se joace (conştient sau nu) cu alte destine. Totul are loc la nivel metaforic, personajele umanizate se confruntă cu cele mai mari teme ale omenirii: dragostea, moartea, sensul vieţii… acţiunea este construită pe două planuri sugestive, menite să te oblige să analizezi existenţa şi ce înseamnă ea prin prisma celor mai simpliste metafore. Deşertul şi oceanul, două tărâmuri care se întrepătrund.

“Lumea noastră este exact la fel. Dacă plouă, florile înfloresc, dacă nu, se veştejesc. Pe gândaci îi mănâncă şopârlele, pe şopârle, păsările. Până la urmă mor cu toţii. Se alege praful. Moare o generaţie, apare alta. Aşa e hotărât de sus. Fiecare trăieşte în felul lui şi moare în felul lui. Nu rămâne decât deşertul. Te rog să mă crezi că doar deşertul supravieţuieşte.” , afirmă un personaj despre filmul lui Disney, The Living Desert.

Deşertul te bântuie într-o viaţă dusă în anostul anonimatului, iar oceanul amintirilor te umple atunci când nu mai ai nicio posibilitate de restabilire a echilibrului pierdut. Te scufunzi în el, căutând (de nevoie, anevoie) speranţa; destinul şi alegerile pe care le faci te-mping înspre a-ţi distruge realitatea construită cu migală (cum a făcut şi Hajime, personajul principal) sau te ajută să-ţi conservi emoţiile la un nivel primordial.
Copilul “singur la părinţi” nu a pus întrebări, curiozitatea lui s-a rezumat în a se înţelge pe sine abia după ce a comis greşelile… conştiinţa lui s-a dublat de regretele unui joc fără vreo miză concretă ( Ce rost au părerile de rău după înfăptuirea unei acţiuni cu repercursiuni dureroase – înşelarea soţiei, trădarea iubitei…?). S-a lăsat purtat de voia destinului, aşteptând de la acesta împlinirea vreunui miracol salvator. Spre exemplu, dacă nu ar fi încetat să o viziteze pe Shimamoto după ce s-au mutat la şcoli diferite, cu siguranţă existenţa lor ar fi luat cu totul altă întorsătură, dar nu ne garantează nimeni că deşertul va fi umplut cu fericire pentru totdeauna.

Nu ştim cine este Shimamoto în prezent, nu ştim a cui este mâna întinsă din finalul deschis al romanului, nu ştim trecutul anumitor personaje deoarece (după cum bine a punctat Yukiko) personajul principal NU PUNE ÎNTREBĂRI. Se izbeşte de realitate şi nu ia nicio decizie să schimbe cursul ei – se aşteaptă să fie salvat. Totuşi, are noroc… căsătoria cu Yukiko îi schimbă scurgerea timpului în clepsidra finită.
Viaţa lui emoţională e chinuită de impasibilitatea de care dă dovadă. Aceasta se reduce la a umple goluri menite a fi lăsate libere, emoţii nebuneşti care nu nasc decât dezastre şi la neputinţa de a concluziona deciziile într-o formă sau alta. Personajul principal îşi asumă greşelile într-un mod destul de  ironic, printr-un fel de blamare a impulsurilor de nestăpânit. Dar tocmai aceste impulsuri îl aruncă în vâltoarea neînchegată a conceptualizării traseului uman şi al unicului deznodământ valabil. Se pune problema cum alegi să mori: în deplinătatea fericirii, pe culmile extazului (nu Cioran spunea că şi-ar dori să moară în timp ce are un orgasm fiindcă acesta i se părea cel mai sublim sentiment de care e capabil fiinţa umană?) sau ca o furnică harnică care e strivită de o forţă superioară?
Oare Hajime şi-a ratat şansa? Ceva, acel Ceva, s-a stins în el, a rămas fără cale de întoarcere. Va colinda prin cotidian fără scop... ceea ce îi stagnează evoluţia şi-i reduce viziunea asupra misterului vieţii la un abandon. Devine apatic şi nefericit. O cale fără posibilitate de-ntoarcere dacă nu există iubire.
Fragilitatea omului se transferă printr-o suferinţă în alta (Izumi – Hajime). Ce ne rămâne de făcut?...

“Pretend you are happy when you are blue
It isn’t very hard to do”

Comentarii

  1. Îți vine să crezi că eu nu am citit nimic de Murakami??? Trebuie să remediez asta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-l recomand din tot sufletul! Nu am citit decat 4 romane de la el, pana acum, dar toate m-au impresionat profund. "Padurea norvegiana", "Kafka pe malul marii", "In cautarea oii fantastice" si acest roman, recenzat mai sus. Toate mi-au placut, abia astept sa mai citesc si altele. E un scriitor minimalist, cu o proza realist-fantastica, imbina cultura japoneza cu occidentalismul si ataca teme majore printr-o viziune complet noua.Trebuie neaparat sa citesti macar un roman de Murakami; restul vor veni de la sine fiindca da dependenta:)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere