Am o nebuloasă-n mine

Ceea ce e vechi
se-ntoarce-n mormânt
se ascunde printre glasuri de pământ
cu care-mi pieptăn oasele
prin plimbările către apus.

Ce e vechi
se-ntoarce-n lumescul primordial
ce Unul era făcut
şi cu Unul se trăia
fiindcă nu existau doi de-un fel
ci un singur fel.

Ce vechi-mi pare totul
şi eu ce nouă-mi sunt
Încă mă descopăr
înc’ miros a necunoscut
şi cel nenăscut
va naşte haosul –
o nebuloasă trivială
a ceva damnat prin definiţie
o aglomerare de cuvinte
ce se-nşiră într-o poezie.

Ce vechi-mi sunt acest’ cuvinte
şi ce bătrână-mi pare mâna
cu care scriu
acum
şi acum
acum
a…cum ?
a…cu…m.


Sursă foto: Tumblr

Comentarii

Popular

Un mic joc de cuvinte

Miros de îngeri aproape

Reducere la tăcere

Jurnal de lectură (I)