Adevăratul om caută

Abia atunci am să percep
- când luminile se sting –
adevărul Universului,
răspunsul omului
la deloc simpla întrebare:
“Cine sunt?”

Abia atunci am să înţeleg
- când luminile se-aprind –
ce componente are omul,
câte suflete sunt pe Pământ
şi câte vieţi trăieşte omul?

Abia acum voi descifra
- când luminile nu mai există –
Dihotomizarea omenească
dintre trup şi minte
dintre simplu şi adevăr
dintre sadism şi iluzie
dintre lumini aprinse şi stele căzătoare
dintre sufletele de-acum şi clipa ce-a fost
… dintre noi… şi Univers.

Aştept enigma să se desfacă înaintea mea,
să calc peste ca pe o mătase sângerie
O himeră să-şi deschidă aripile numai mie
şi să mă îndemne să zburăm… departe.

Prin Universul ireal, de la apus la scufundări
să călătorim doar noi prin haosul minimalist
Devenim chiar noi un haos
Ne aruncăm printre abisurile timpurii.

Călătoria s-a sfârşit
atunci când luminile se-aprind,
iar eu mă întreb serios

“Ce este omul?”

Comentarii

Popular

Un mic joc de cuvinte

Miros de îngeri aproape

Reducere la tăcere

Jurnal de lectură (I)