INTERVIUL- partea a VI-a: Iubirea-

Datorită ei am început să-mi doresc să fiu mai bună. Va rămâne pentru mine un exemplu de perseverenţă-n căutarea frumosului chiar şi în cele mai mici aspecte ale existenţei umane. Are un temperament ieşit din comun, se bucură precum un copil mic dacă se-ntâlneşte cu o floare ori cu o rază de soare. Exuberantă, mereu în mişcare, mereu aproape de oameni…

După atâţia ani, Giulia încă stă la câteva blocuri distanţă de mine. Uneori mai trec prin zona aceasta şi rememorez momentele petrecute împreună…
Tocmai când voiam să formez numărul la interfon, cineva iese în viteză şi se opreşte în mijlocul străzii. Nici nu mă deranjez să privesc în aceea direcţie, dar acea persoană mă strigă:
- Ana! Ce bine că ai ajuns mai devreme. A apărut o urgenţă, trebuie să merg până la… nu vrei mai bine să-ţi explic în maşină?
- Ăă… Sigur.



Giulia conduce, iar eu îmi scot carneţelul şi pixul din buzunar pentru a-mi nota răspunsurile ei.
- Unde mergem?
- Ai să vezi…
- Sper că nu s-a întâmplat ceva rău…
- Nu, nu, doar că îmi este mai uşor să-ţi explic la faţa locului. Mai aşteaptă un pic.
- Până atunci, crezi că putem vorbi puţin despre tine?
- Întrebările… da, te ascult.
- În ce crezi?
- Mmm.. este o întrebare frumoasă. Nu aş putea să aleg un singur lucru şi, cum tu nu m-ai restricţionat, o să-mi permit să  înşir aici câteva lucruri: cred că frumuseţea vine din interior, cred în iubire, cred în magia poveştilor, în destin, cred... în tot ce-i bun! Ah, şi cel mai important, cred că este cineva acolo sus care le rânduieşte pe toate.
- Cele ca tine, mă refer la femeile puternice şi capabile să dividă lumea dacă este necesar, realizează toate lucrurile pe care le-ai înşirat mult mai devreme decât oricine altcineva.
- La ce te referi când spui “să dividă lumea”?
- Să-ţi dau un exemplu… încă din clasele V-VIII, de când te ştiu eu, ai reuşit să depăşeşti problemele care puteau să te oprească din drumul tău către fericire. Uită-te la tine, gândeşte-te la toate lucrurile pe care le-ai făcut şi pe urmă spune-mi dacă nu am dreptate când afirm faptul că tu eşti o viitoare femeie care deja îşi cunoaşte limitele. Partea care te face extraordinară este simplul fapt că deja ţi le-ai depăşit prin felul tău de a fi. Ai împărţit lumea-n oameni care pot ori nu pot să trăiască împăcaţi cu destinul lor.
- Întotdeauna mi-a plăcut modul tău de a te exprima… faci totul să pară atât de filosofic…
Râd pentru câteva momente şi nu ştiu dacă ochii mi se umezesc din cauza amintirilor ori datorită vorbelor Giuliei…



- Să revenim la interviu… Cum vezi tu lumea?
- Întotdeauna mi-a plăcut să cred că lumea e frumoasă. Îmi place să văd partea bună a lucrurilor (fiind o optimistă convinsă). Chiar şi cele mai dureroase amintiri m-au făcut ceea ce sunt azi. Şi sunt mândră de mine. Când eram mică obişnuiam să spun că lumea mea va fi mereu roz. Şi în caz că vor apărea pete negre, voi fi pe fază să le vopsesc!
- Şi acum, viaţa ta este…?
- Multicoloră. Dar fără negru, bineînţeles.
- Ce zici…Vrei să punem nişte muzică, să colorăm şi atmosfera?
- Te las să alegi.
Îmi zâmbeşte, deschizând totodată torpedoul. Are o colecţie impresionantă, dar ştiu spre ce să mă orientez: muzică folk.
Timpul se desparte de noi, ne pierdem în muzică, ne pierdem în noi pentru a ne regăsi altcândva… într-un alt fel.

Trecem de parcul Cişmigiu, ne îndreptăm către centru, însă traficul este infernal… îi propun să parcheze maşina, dar Giulia refuză categoric. Îmi spune că are nişte materiale destul de grele-n portbagaj de care are nevoie.
- Mai cânţi?, o întreb din curiozitate.
- Ce-ntrebare e asta?! Normal că da.
- Crezi că merit privilegiul de a te mai asculta încă o dată?
Oftează. Opresc cd-ul, iar liniştea ne-nvăluie.


- Sunt un frate tânar, care crede în dreptate
Am ochi negri, dar am mâinile curate
Iubesc pletele și ploaia și cămășile-nflorate
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate

Un fapt fără importanță
Mă poate face să sper
Mă-nclin și pun în balanță
Ce-i sfânt cu ce-i efemer

Peste tot atârnă greu
Teama de sinceritate

Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare
Când speranțele păreau înșelătoare
Când necinstea și prostia și-ascundeau prin gropi norocul
Știți de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.

Mă alătur ei, deşi nu am mai cântat până acum. Îmi strânge mână în timp ce aşteptăm la semafor, iar ochii ei îmi fac o promisiune… simt cum viaţa chiar poate fi colorată-n roz.

Ne-am săturat de palavre
De cărți și filme de șoc
Cu vampe regi și cadavre
Cu stele de iarmaroc

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate…

Ajungem într-un final la Parcul Circului, iar Giulia îmi face semn să ies.
- Am uitat să îţi cer să-mi descrii o pasiune.
- Simplu, zice ea în timp ce deschide portbagajul. Iubesc să călătoresc. Îmi place noul, necunoscutul, îmi place să descopăr. Fiecare loc nou presupune alte tradiţii, istorii şi, mai presus de toate, prietenii noi. Simt cum mă dezvolt cu fiecare călătorie pe care o fac.

- Sunt curioasă pe unde ai fost…
- Nu avem timp acum, am întârziat.
Mă ţin după ea, cred că mergem vreo douăzeci de minute. O ajut să care pungile îndesate (nu ştiu cu ce, nu mi-am permis să mă uit) şi ne oprim aproape de Circul Globus, într-un loc ferit de privirile curioase, în faţa unei mulţimi de… copii. Este suficient ca unul să strige ca apoi să se producă un efect de domino “vocal”:
- Doamna Giulia! Doamna Giulia a venit!
Copii sar pe ea, o îmbrăţişează, o sărută, plâng de fericire, nu vor să o lase să plece de lângă ei.
- Dragilor, staţi să vedeţi ce v-am adus…


Şi aşa Giulia, profesoara de română şi muzică a peste cincizeci de copii, îşi colorează destinul cu râsete inocente, cu sclipiri infantile în fiecare zi… îi învaţă pe aceşti viitori adulţi ce înseamnă literatura, dar şi importanţa muzicii în viaţa de zi cu zi prin călătoriile pe care le face. Le aduce mostre din diverse colţuri ale lumii, apoi le povesteşte peripeţiile ei într-un spaţiu unde libertatea se-ntâlneşte cu natura, tocmai pentru a-i determina şi pe cei mici să călătorească cu ajutorul imaginaţiei.


Mă îndepărtez încet… nu vreau să stric frumuseţea acestui moment. 


Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere