Oglinda lumii

Îmi place negrul fiindcă-l pot privi
şi colora
după bunul plac al unei lumi
prea transparente…
Simt cum se scorojeşte înăuntrul meu
amorul… ochiul nu mai clipeşte,
viaţa nu mai respiră,
trupul nu mai palpită-n unison
cu melodia lumii de oglindă.

Zăresc un om care mă priveşte insistent
din străfundurile unui desen,
îl fixez la rându-mi
Răsuflu uşurată când descopăr -
sunt doar eu,
în oglinda lumii.

Nu mai am cu ce cânta
notele au căpătat lumină
Uite cum zboară, particule de culoare
Priveşte-mă cum stau aici, într-un întuneric absurd
al gândurilor mele.

E deja prea târziu să mai urmăresc cum respiră
oamenii în fiecare zi,
am devenit cenuşă, mă împrăştie vântul
peste trupurile lor alergice la orice zâmbet,
mă alungă iritaţi, mă scuipă.

Negrul a pus stăpânire peste mine,
doar peste mine,
îmi caut perechea… e prea târziu.
Râcâi ce-a mai rămas dinăuntrul meu,
dar… e posibil?! Sparg negura ce mă-nconjoară
şi zăresc o rază.
Lumina mă primeşte, chiar ea mă cheamă
iar eu-mi întind aripile de smoală
şi-o cuprind… fericirea devine lumea mea ireală.

O minune mult prea uşoară
se spulberă şi-mi ia tot ce-a mai rămas,
…nimicul.

Am devenit una cu lumea,
negrul din privire,
întunericul dintre gânduri;
Eu sunt blestemul ce acoperă
o lume (plină) de nimic.


Comentarii

Popular

Un mic joc de cuvinte

Miros de îngeri aproape

Reducere la tăcere

Jurnal de lectură (I)