Extrase de jurnal - Cine sunt?-

Cine sunt eu? Ce reprezint în raport cu lumea? CINE SUNT?

Oare vreun om a fost capabil să-şi răspundă singur la această întrebare exasperantă? Şi oricum… dacă într-adevăr a reuşit să se definească, atunci acest om nu e universal, ci un individ într-o vastitate de alte forme de viaţă.

Aşadar… cine sunt eu? Cine eşti tu? Cine suntem noi?

Generalizând, corpul nostru s-a împrietenit cu raţiunea şi sentimentele şi astfel am devenit Umani. Simplist accentuat… suntem oameni, fiecare având o personalitate, o istorie personală, cunoştinţe din diverse domenii, pasiuni diferite, gusturi diferite, toate acestea însumate făcându-ne să ne simţim unici. Prin şederea ta aici, pe Pământ, dai sens celor care vin în contact cu tine, dar asta nu înseamnă că-ţi găseşti şi tu sensul…

În cei 17 ani de existenţă ai mei, pot afirma clar şi răspicat că habar nu am  cine sunt, dar acest fapt nu mă deranjează întotdeauna. De ce? A nu te defini complet îţi dă posibilitatea de a experimenta cu o varietate de senzaţii; poţi testa orice ţi se pare interesant pe moment, ca de exemplu: lecţii de chitară, origami, tricotat, plantat de copaci, documentarea despre psihologie, gătit şi multe altele.  Dar totuşi, sunt de părere că până la vârsta aceasta “infinită” (cum afirma un cântec de la Vama), trebuie să-ţi găseşti măcar o pasiune pe care să fi apt să o urmezi până în pânzele albe. (în cazul meu, scrisul)

Suntem cărţile pe care le citim, muzica pe care o fredonăm, filmele pe care le vizionăm la nesfârşit, piesele de teatru la care plângem sau râdem în hohote. Suntem cuvintele pe care le rostim, ne modelăm curajoşi destinele după vise, suntem gândurile pe care le avem atunci când ne izolăm de realitate, suntem arta cathartică pe care o dezvăluim la fiecare respiraţie şi bătaie a inimii. Devenim ideile pe care le creionăm, concepţiile la care ne afiliem, Dumnezeul în care credem, devenim o parte din Univers încă de la naştere, dar ne sunt necesari ani în care să descoperim talentul care se ascunde în esenţa noastră de oameni.

Căpătăm contur, formă, culoare şi sens abia după ce asimilăm fiecare părticică a corpului nostru pentru ca apoi să ne eliberăm mintea printre stele şi nebuloasă. Eşti ceea ce eşti datorită faptului că ai acceptat infimul din tine în comparaţie cu Infinitul de informaţii care ne bombardează în fiecare secundă prin toate metodele (media, internet, cărţi, articole, notificări…).

A deschide ochii larg când doar ai vrea să visezi la o utopie denotă aspiraţiile tale spre a te apropia de acel basm (pe care fiecare dintre noi l-am şlefuit) cu fiecare pas pe care-l faci zilnic.

Cu toate că încă nu am reuşit să mă definesc, aş putea totuşi să mă încadrez în câteva tipare definite universal…

•         Sunt introvertită -> citesc excesiv, sunt ahtiată după cuvinte, scriu pentru a mă conecta la emoţiile personale, prefer compania prietenilor dragi decât mulţimile zgomotoase
•          Sunt visătoare -> reverie este forma mea de mă conecta cu conceptele proprii legate de viaţă sau de moarte
•          Mă aflu în căutare de idei inovatoare, ador abstractul (deoarece îmi oferă posibilitatea de a-mi imagina eu însămi sensul abscons)
•      Sunt rebelă (misfit, wanderlust), zbuciumul freamătă prin oasele-mi şi sânge, caut adevărul şi sunt avidă după progres
•       Din cauza modului meu de gândire, par excentrică (un fel delicat de a spune “ciudată”)

Cine sunt…? Până când voi fi în stare să mă definesc, prefer să rămân la simpla noţiune de Sunt, Eu Sunt. Cât despre voi, ce puteţi afirma? Sunteţi sau doar trăiţi?

P.S.: Vă recomand câteva cărţi care m-au inspirat pentru acest articol: “Arta de a fi”, “Făcut pentru creaţie.Descoperă misterele minţilor creative”, “O mie nouă sute optzeci şi patru”, “Eleganţa ariciului”, “Jurnalul unui psihopat”, “Portret al artistului la tinereţe”, “Întrebări fundamentale”… poate aceste lecturi vă vor oferi o altă viziune (despre voi).