Marginea infinitului cea improbabilă


Îmi bălăngănesc picioarele inert
pe marginea infinitului
şi mă-ntreb: “Oare am trăit destul?”

O stea coboară, lumina ei se stinge
apoi alta şi iar alta şi iar alta
până ce bezna se-nstalează în întuneric, total.

Nici sunetul iritat nu mai răzbate bariera neagră
totul se diminuează, dar eu… sclipesc
pe marginea UNIversului… visez.

Mă-ntind să cuget la trecut,
dar am uitat complet ce s-a întâmplat
cu o viaţă înainte să fi murit.

Inima ticăie în ritm cu tăcerea, sângele pulsează precum apăsarea clapelor
nu există aer, iar plămânii mei devin suport
pentru o pădure presărată cu flori-gând.

Ies din mine liane, buruieni, ciuperci
grauri îşi fac veacul în haos
iar o bufniţă mi se-aşează pe chip.

Precum o mască se-ntinde,
îi înghit penajul, mă obligă să-nchid ochii
îmi şterge visele complet, de parcă aş renaşte.

Curaj, am nevoie de puţin curaj
oroarea de a nu ştii unde, de a nu ştii cine, de a nu ştii când
n-am curaj să (mă) aflu.

O ciocârlie creează instrumentalul,
iar o ciocănitoare mi se pune în piept
cu fiecare zbatere de aripi îmi dezmembrează pleoapele…

O lume de neimaginat
se cască înaintea mea, iar eu
un biet orfan, culeg raze de lumină.

O pană albă-mi gâdilă nările,
puful bufniţei se extinde în mine
Am gheare-n loc de unghii şi cioc în loc de gură.

Din mare, mă fac mic
îmi schimb sensul de a fi;
trebuie să vânez idei pentru a trăi.

Mă scufund în oceanele necunoscutului
aflu taine pitagorice
şi discut cu filosofii germani.

Mă-nalţ printre pânze albastre
către spiritele literaturii engleze
şi zbor până la Ecuatorul iluminiştilor.

Străbat catacombe şi fiori de noroi
pentru a afla tainele trecutului mişel
asist la naşterea Artei în Grecia antică.

Îmi ard penele prin focul cunoaşterii
lirici moderniste şi a romanelor exilate
şi ating Demiurgul – dau mâna şi cu Lucifer.

Frânt, mă-ntorc din pribegie
şi mă aşez iar să cuget…
“Oare fac parte din istorie dacă…?”

Dacă recunosc detalii, oare sunt şi eu un detaliu?
Dacă citesc poveştile stelelor, oare sunt şi eu un cuvânt?
Dacă mă-nalţ, oare sunt şi eu vis sau coşmar?

Aripile mi se desprind involuntar,
cad şi se usucă instant, dispar în vapori
gol mi-a rămas trupul, gol am rămas şi eu.

Secătuit de improbabilităţi
cerşesc un sens pe marginea infinitului
dar a doua oară… un vultur îmi smulge chipul.


Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere