Marginea infinitului cea improbabilă

Îmi bălăngănesc picioarele inert

pe marginea infinitului

şi mă-ntreb: “Oare am trăit destul?”

O stea coboară, lumina ei se stinge

apoi alta şi iar alta şi iar alta

până ce bezna se-nstalează în întuneric, total.

Nici sunetul iritat nu mai răzbate bariera neagră

totul se diminuează, dar eu… sclipesc

pe marginea UNIversului… visez.

Mă-ntind să cuget la trecut,

dar am uitat complet ce s-a întâmplat

cu o viaţă înainte să fi murit.

Inima ticăie în ritm cu tăcerea, sângele pulsează precum apăsarea clapelor

nu există aer, iar plămânii mei devin suport

pentru o pădure presărată cu flori-gând.

Ies din mine liane, buruieni, ciuperci

grauri îşi fac veacul în haos

iar o bufniţă mi se-aşează pe chip.

Precum o mască se-ntinde,

îi înghit penajul, mă obligă să-nchid ochii

îmi şterge visele complet, de parcă aş renaşte.

Curaj, am nevoie de puţin curaj

oroarea de a nu ştii unde, de a nu ştii cine, de a nu ştii când

n-am curaj să (mă) aflu.

O ciocârlie creează instrumentalul,

iar o ciocănitoare mi se pune în piept

cu fiecare zbatere de aripi îmi dezmembrează pleoapele…

O lume de neimaginat

se cască înaintea mea, iar eu

un biet orfan, culeg raze de lumină.

O pană albă-mi gâdilă nările,

puful bufniţei se extinde în mine

Am gheare-n loc de unghii şi cioc în loc de gură.

Din mare, mă fac mic

îmi schimb sensul de a fi;

trebuie să vânez idei pentru a trăi.

Mă scufund în oceanele necunoscutului

aflu taine pitagorice

şi discut cu filosofii germani.

Mă-nalţ printre pânze albastre

către spiritele literaturii engleze

şi zbor până la Ecuatorul iluminiştilor.

Străbat catacombe şi fiori de noroi

pentru a afla tainele trecutului mişel

asist la naşterea Artei în Grecia antică.

Îmi ard penele prin focul cunoaşterii

lirici moderniste şi a romanelor exilate

şi ating Demiurgul – dau mâna şi cu Lucifer.

Frânt, mă-ntorc din pribegie

şi mă aşez iar să cuget…

“Oare fac parte din istorie dacă…?”

Dacă recunosc detalii, oare sunt şi eu un detaliu?

Dacă citesc poveştile stelelor, oare sunt şi eu un cuvânt?

Dacă mă-nalţ, oare sunt şi eu vis sau coşmar?

Aripile mi se desprind involuntar,

cad şi se usucă instant, dispar în vapori

gol mi-a rămas trupul, gol am rămas şi eu.

Secătuit de improbabilităţi

cerşesc un sens pe marginea infinitului

dar a doua oară… un vultur îmi smulge chipul.