Tulburare atomică

“Am să îndrăznesc să tulbur un întreg Univers?”


Despăturesc un bilet pe care scrie: “Da”
dar înăuntrul meu o creatură mistică se zbate
şi-mi râcâie intestinele,
îmi scrijeleşte pe vene cu
neuronii smulşi:
“Tu eşti un întreg Univers!”
Ignor fantasticul din mine
şi dau crezare milenarilor
care nu contenesc în a afirma:
“1 şi cu 1 nu fac întotdeauna 2”

Din mine curge seva dezagregată,
plasma din ochi se scurge-n lacrimi
şi plâng şi plâng până ce mă-neci cu smoală
gura mi se şterge de la sine,
buzele abia mai şoptesc:
“Univers… tu… univers.”

Renasc într-o formă moleculară,
atomul de bază ce umblă haotic,
am conştiinţa intactă,
dar electronii mei se sparg…
Ce rămâne după ce atomul din mine moare?
O nulitate sau
Energia Supremă?
Un vid sau
o constelaţie?
Ce sunt eu după ce mor?
Un fluture sau
o meduză?

Umblu terifiată după un sens a ceva ce nu cunosc
şi tocmai realizez că
prin versurile mele
am să pot cândva să tulbur
universul cuiva.


Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere