Corpul

De ,
Mă-ntorc către mine
de fiecare dată când lumea mă abandonează.

Mă pierd printre glasurile
care-mi tocesc timpanele,
mă pierd printre degetele
care-mi încleştează esofagul
opresc respiraţia, mă sufocă,
nu am altă şansă decât să visez spre interior.

Capul îmi este purtat de corp,
dar mintea mea nu înţelege
cum este ansamblată această maşinărie…
de parcă ar fi două entităţi separate;
umblu năucă prin vid,
orbită de-ntuneric,
amuţesc odată cu lumea,
devin liniştea ce mă-nconjoară
şi accept golul care se cască-n mine,
o gaură neagră incomensurabilă,
o accept fiindcă ea este singura
dovadă care mi-a mai rămas
a faptului că sunt în viaţă.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Un mic joc de cuvinte

De ,
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 ©
Citiţi în continuare:

Miros de îngeri aproape

De ,
Somn uşor, dragostea mea! Aluneci în vise precum o turturică înălţată în orizont, cu aripile învăluitoare puritate în esenţă, miraj în aparenţă… Somn uşor, dragostea mea! Visează-mă la noapte, inocent şi îndrăgostit îţi voi şopti iubirea eternă dincolo de vis poate şi atingerea-mi o vei resimţi… cândva… Somn uşor, dragostea mea! Cavalerul tău negru voi rămâne, înfruntând adânci coşmaruri Fii fără grijă! , somnul neperturbat vei avea, iar eu, bietul tău aghiotant, te voi săruta de noapte-bună!... Somn uşor, dragostea mea! M-am rugat deja la îngeri să te-mbrăţişeze cu aripile lor să te martirizeze şi să te închine în Rai… Somn uşor, dragostea mea! Somn uşor…
Citiţi în continuare:

Reducere la tăcere

De ,
Imagine
Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi
Citiţi în continuare:

Jurnal de lectură (I)

De ,
Imagine
Gillian Flynn: “Fata dispărută” Personajul Amy este, într-adevăr, unul care are ca trăsătură dominantă de caracter manipularea, însă nu se încadrează perfect în orice tipar. Nebunia ei obsesivă ajunge până în pragul în care-şi înscenează propria dispariţie numai pentru a-şi pedepsi soţul incapabil să o iubească dincolo de orice fel de mască, stereotip, situaţie materială/socială (toate acestea fiind din perspectiva ei). Nu am să dezbat cartea fiindcă puteţi citi nenumărate critici pe internet; eu îmi doresc să ating latura scriituri şi a felului prin care acţiunea ajunge în subconştientul cititorului. Ceea ce citiţi este strict părerea mea, felul în care am perceput cartea şi mesajul ei, mai mult sau mai puţin ascuns. Trebuie să admir felul atât de complicat şi atât de bine analizat în care scriitoarea a răsucit personajele, devenind astfel ea însăşi un păpuşar instruit (asociere cu marionetele primate cadou de către Nick) şi extrem de intuitiv. A controlat acţiunea înc
Citiţi în continuare: