Reducere la tăcere

Întunericul devine lumină
străbate visele abandonate
ale celui mai cicatrizat suflet
fiindcă ştie că acolo se ascunde…
! Liniştea !

Numai cel care a tăcut
şi a încetat să mai caute alinarea
între azi şi ieri,
(secretul stă în prezent)

viaţă şi moarte,
(moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul)

gol şi tot,
(ce minimalist e acest vers…)

arhitectura naturii şi ruinele urbane,
(o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile)

între el şi ceilalţi
(ne sufocăm în propria demenţă)

Numai el ştie cum trebuie să accepţi
liniştea – ea există, dar se lasă căutată;
pentru a  o adopta
între stern şi celelalte organe
sub formă de pasament
Numai el ştie că trebuie să te joci pe tine
dacă vrei să te împrieteneşti cu ea;
dacă nu eşti atent, te poate răni.

Liniştea îl ucide pe cel care nu o caută
şi linişteşte nopţile celui care îşi deschide braţele,
aşteptând pogorârea ei,
în timp ce cu lacrimile suferinţei se botează:
“Ce frumoasă eşti, Lună… ce frumoase-ţi sunt fiicele… Bună seara, linişte…”



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere

Te caut şi nu mă găsesc.