Nirvana

I’ve become so unhappy

that I’ve made my unhappiness

a happy place.

Fericirea vine din interior,

la fel şi frumuseţea şi iubirea,

dar şi ura, dispreţul, nemulţumirea…

Suntem un ghem care adună

sentimente peste sentimente

sperând că putem atinge Nirvana

în parcursul nostru către…

Inspir-expir, inspir-expir

mă simt, sunt respiraţie

şi (mă) suflu către Înalt

pentru a mă izola de biata realitate târâtoare

pe sub ochi şi vene

… muşcă în coşmaruri-tornadă

şi mângâie cu ploaia cavoul din stern.

Realitatea suntem noi – spune existenţialista din mine

Ei sunt păpuşile noastre,

noi suntem ai lor,
la rândul nostru.

Chiar dacă alegem moartea,

tot am trecut prin mâinile lor

cel puţin o dată…

ne-au modelat, ne-au ju(de)cat

ne-au spintecat ca să ne vadă mutaţia:

Cum de a fost posibil să dezvoltăm o conştiinţă proprie,

cum de încă suntem indivizi

care nu zâmbesc la comandă

şi care nu oferă aprecieri virtuale?!

Cum de este posibil să vrei să fi om

într-o realitate… aparte?

Eşti ceea ce mănânci.

Dacă nu mănânc, ci mă hrănesc cu aer,

alerg năucă pe străzi, cu simţurile lepădate

muşc din cer, din nori,

ating frunzele – reverii de toamnă,

culeg stele şi le pun în buzunar

pentru a mă încălzi şi a mă călăuzi;

dacă nu mănânc, ci mă hrănesc cu realitatea,

atunci… ce sunt?

O treaptă pe scara budistă?

Un suspin, o lacrimă?

Un sunet? O clipă?

Eu sunt viaţa mea, dar

viaţa mea sunt eu?

Rup petale din florile anotimpului

şi le presez, le presez continuu…

Oare pot face la fel şi cu mine?

Sunt o floare, sunt un om,

sunt un visător, sunt un creator…

cu fiecare cuvânt scris, mă presez

devin Eu.

Întind braţele şi-i spun cerului că-l primesc

să-mi fie pătură

Sărut pământul şi-l rog să-mi rupă

rădăcinile cât mai curând

fiindcă vreau să zbor,

să cuprind Eu cerul… ?