Puzzle
Era odată un copil. Îi plăcea să se joace pe întuneric.
Azi-noapte, pipăia noaptea în căutarea ultimei piese dintr-un puzzle,
dar tot ce găsea erau indicii goale ce-l purtau spre ceva indefinit.
S-a speriat, a răsuflat indignat, a continuat să alerge în cerc
până ce tălpile i-au prins aripi şi au aprins un foc în jurul lui.
Degeaba încearcă acum să dezlege piesele de fum… e în zadar
să încerci să mai evadezi din Tartar.
Dincolo, l-a întrebat pe Zeul Suprem
de ce nu l-a lăsat să termine
când mai avea atât de puţin
(iar el se credea atât de fericit),
iar Zeul îi răspunde
că orice creator trebuie să se odihnească.
„Timpul există împotriva ta. Cine îl poate controla depăşeşte infinitul
cu eternitatea. Ţin minte cum cineva m-a oprit şi pe mine la un moment dat
din a completa contemplarea lumii-templu ce tocmai o conturasem;
nu am mai avut timp să le spun secretul, şi l-au luat singuri şi apoi au dat vina pe mine
că nu i-am făcut fericiţi.”
„Dar de ce mă iei acum, când mai aveam atât de puţin?”
„Uită-te la tine, inocentule,
uită-te la tine cât eşti de bătrăn. Dacă te mai lăsam un pic,
poate că îmi luai locul…
Nu crezi că era timpul?”
Epilog: Ultimul lui gând a fost că viaţa unui om e o şansă de a trece prin întuneric
încercând să îmbini însuşi axele celor n dimensiuni vitale,
iar la ultima piesă,
când sensul devine evident…
…
Azi-noapte, pipăia noaptea în căutarea ultimei piese dintr-un puzzle,
dar tot ce găsea erau indicii goale ce-l purtau spre ceva indefinit.
S-a speriat, a răsuflat indignat, a continuat să alerge în cerc
până ce tălpile i-au prins aripi şi au aprins un foc în jurul lui.
Degeaba încearcă acum să dezlege piesele de fum… e în zadar
să încerci să mai evadezi din Tartar.
Dincolo, l-a întrebat pe Zeul Suprem
de ce nu l-a lăsat să termine
când mai avea atât de puţin
(iar el se credea atât de fericit),
iar Zeul îi răspunde
că orice creator trebuie să se odihnească.
„Timpul există împotriva ta. Cine îl poate controla depăşeşte infinitul
cu eternitatea. Ţin minte cum cineva m-a oprit şi pe mine la un moment dat
din a completa contemplarea lumii-templu ce tocmai o conturasem;
nu am mai avut timp să le spun secretul, şi l-au luat singuri şi apoi au dat vina pe mine
că nu i-am făcut fericiţi.”
„Dar de ce mă iei acum, când mai aveam atât de puţin?”
„Uită-te la tine, inocentule,
uită-te la tine cât eşti de bătrăn. Dacă te mai lăsam un pic,
poate că îmi luai locul…
Nu crezi că era timpul?”
Epilog: Ultimul lui gând a fost că viaţa unui om e o şansă de a trece prin întuneric
încercând să îmbini însuşi axele celor n dimensiuni vitale,
iar la ultima piesă,
când sensul devine evident…
…
 |
| Foto: arhiva personală,
2017© |
Comentarii
Trimiteți un comentariu