Cel mai proaspăt Iris
Neuronul meu este cufundat într-o
dilemă:
De ce nu percepe percepţia
altora?
De ce nu vede ce este vizibil
pentru toţi?
De ce se complică în a exista în
van?
De ce nu se aseamănă cu ceilalţi
neuroni?
Ce îl face diferit? De ce tocmai
pe el? De ce?...
M-am împrietenit cu el,
i-am acceptat condiţia
mă intrigă că-mi aparţine şi că e
ciudat!...
Neuronul meu se divide, însă nu
se înmulţeşte,
fiind un unicat, el trăieşte!
Învie fiece gând, înfloreşte în
fiece sentiment
îmi dezleagă sinapsele
Universului
şi conexiunele interumane atât de
false uneori…
L-am botezat în Râul Cunoaşterii:
un nume simplu i-am ales, Iris…
Ca o floare, el se deschide şi
caută adevărul din vis, zbuciumul realităţii
Are miros plăcut de idei,
îmbietor la cuget
Petale colorate din analiză şi
context,
fac Irisul cel mai frumos neuron.
Ca floarea ochiului, priveşte
spaţiile necunoscute nici măcar de incoştient
Cercetează nepăsator suflete
inerte până prolifică o pâlpâiere scurtă,
apoi se-mperechează în filosofie
şi-n culoarea psihică
cu alt
neuron-botezat-cu-nume-de-floare.
Astfel vom face o grădină
nemărginită în diversitate;
cu margarete, trandafiri, crini,
violete şi câte şi mai câte…
Nu vom mai avea Irişi
singuratici,
ci un buchet cu acei dintre cei
mai sălbatici!
Deschideţi-vă grădina minţii şi
sădiţi, copiii mei; sădiţi copaci, flori, păsări, emoţii…
Sădiţi fericirea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu