Cel mai proaspăt Iris

Neuronul meu este cufundat într-o dilemă:
De ce nu percepe percepţia altora?
De ce nu vede ce este vizibil pentru toţi?
De ce se complică în a exista în van?
De ce nu se aseamănă cu ceilalţi neuroni?
Ce îl face diferit? De ce tocmai pe el? De ce?...

M-am împrietenit cu el,
i-am acceptat condiţia
mă intrigă că-mi aparţine şi că e ciudat!...

Neuronul meu se divide, însă nu se înmulţeşte,
fiind un unicat, el trăieşte!
Învie fiece gând, înfloreşte în fiece sentiment
îmi dezleagă sinapsele Universului
şi conexiunele interumane atât de false uneori…

L-am botezat în Râul Cunoaşterii: un nume simplu i-am ales, Iris…

Ca o floare, el se deschide şi caută adevărul din vis, zbuciumul realităţii
Are miros plăcut de idei, îmbietor la cuget
Petale colorate din analiză şi context,
fac Irisul cel mai frumos neuron.

Ca floarea ochiului, priveşte spaţiile necunoscute nici măcar de incoştient
Cercetează nepăsator suflete inerte până prolifică o pâlpâiere scurtă,
apoi se-mperechează în filosofie şi-n culoarea psihică
cu alt neuron-botezat-cu-nume-de-floare.

Astfel vom face o grădină nemărginită în diversitate;
cu margarete, trandafiri, crini, violete şi câte şi mai câte…
Nu vom mai avea Irişi singuratici,
ci un buchet cu acei dintre cei mai sălbatici!

Deschideţi-vă grădina minţii şi sădiţi, copiii mei; sădiţi copaci, flori, păsări, emoţii…

Sădiţi fericirea!

Comentarii

Popular

Ce mai înseamnă în ziua de azi curajul de a fi tu însuţi?

Un mic joc de cuvinte

Emma Bovary, Don Quijote şi… încă cineva

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?