Teorie neprecizată
Visez nemurirea în cele mai
abstracte forme
Uneori mă-nspăimânt chiar eu
De cât de atrăgătoare poate fi…
Necruţătoare precum moartea,
Nemurirea nu ne lasă să murim
Ci ne trece iar şi iar şi iar… prin
flăcările existenţei
O viaţă azi, alta mâine şi uite-aşa,
noi nu murim
Ne-afundăm în a trăi şi mai mult… şi
mai adânc
Visez întinderi de stoluri ca nişte
îngeri călători
Prin văzduh culeg sufletele apuse
şi le agaţă-n vestibulul nemuririi
de unde ea culege nepăsătoare şi
aruncă-napoi ce nu-i convine
Astfel ne trezim din nou la viaţă
Nedumeriţi, când noi ştim c-am murit.
Iarăşi ne învârtim după un rost, un
scop, un destin…
De ce? De ce nu ne putem şi noi odihni
sufletul?
Într-o linie a continuităţii continue
Suntem transportaţi şi transformaţi
Din praf stelar, în oameni, iar în
praf stelar, apoi…
depinde unde-aterizăm
Ne continuăm de-acolo drumul absent
către (ne)sfârşit…
Şi iar murim
Şi iar trăim
Ori…totul este doar un vis?!
Comentarii
Trimiteți un comentariu