Câteodată e tăcere

Tăcere.

Uneori, devine din ce în ce mai bine
să uiţi că ai trăit atâtea zile.
Senzaţia de nou-născut îţi atârnă pe piele
când te trezeşti. Zâmbeşti fiindcă nu ai nimic
de care să-ţi pară rău.
Nu vrei să-ţi aduci aminte.

Tăcerea.

Uneori, sunt curioasă cum ar fi să mă nasc din nou,
alteori, nici nu mai vreau să deschid ochii dimineaţa.
Aş vrea o călăuză ca în filmul lui Tarkovsky,
iar eu să visez că dorm
pe-o iarbă umedă şi moale
ca-n pântecele mamei mele.

Tăcerea tace.

Uneori, aş vrea să tacă omenirea şi să-şi asculte
respiraţia, să vadă cât e de bolnavă.
Uneori, aş vrea să nu mai existe linişte
ca să nu mai pot gândi
fiindcă orice idee se naşte în minte
mă îndepărtează de copilul din mine.

Foto: Cheia, iulie 2018 © 


Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Te caut şi nu mă găsesc.