Balansoar















Mă legăn amneziac
Într-un volvox de cuvinte fade
care mă-mproaşcă cu sulf universal
Sunt păcălit, invoc aiurea 
nu mai văd… nu mai râd.

Mă legăn singur pe braţele-mi
aspre de la vântul efemerităţii
Îmi prăbuşesc sufletul în gol de mii de ori
creez şuruburi şi-nnebunesc în spume
Mă arunc visător prin timp…

Mă legăn odată cu vremea
în pustiu mă teleportez
ca să-mi împrăştii creierul, a mea ştiinţă
inimă, organe, simţuri, nefiinţă
Mă legăn pentru a muri (mai bine).

Şi-atunci când mor
nu pier cu-adevărat-
Mă legăn cu moartea de mână
ne înfăţişăm defectele şi totuşi râdem
îmi găsesc mii de pete negre şi totuşi râd mai colorat
însă, moartea e neagră din născare

Numai un defect ea are…

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.