Realitatea unei poveşti...
Poveştile copilăriei încep
întotdeauna cu: “A fost odată ca niciodată…”, după care personajele intră
În primul rând, nu am decât
cuvinte de laudă pentru tataie al meu, care s-a zbătut să înfrunte în basmul
lui tipicele impedimente ale existenţei umane, în special cea din mediul rural:
sărăcia, lipsa educaţiei, inexistenţa unei relaţii apropiate între copil şi
părinţi…
Ceea ce a reuşit el, cu greu se
obţine… s-a ridicat precum Jean Valjean (de nenumărate ori, fără să-şi piardă
speranţa), şi-a creat identitatea de Făt-Frumos şi a pornit pe drumul său către
glorie finală şi anume, o familie fericită care-l îmbrăţişează la fiecare
revedere, dar, cu precădere, materializarea cuvântului “familie” îi aduce
fericirea pe chip.
Zilele trecute, când am mai
copilărit un pic “la ţară”, am avut ocazia să-l cunosc îndeaproape deoarece
şi-a deschis sufletul pentru mine, nepoata cea mai mare, şi mi-a expus cele mai
frumoase imagini dintr-un basm al realităţii: viaţa lui.
A insistat pe lângă părinţii lui
să-l trimită la şcoală, a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-şi continue
studiile, chiar dacă ai lui nu aveau posibilitatea de a-i oferi un sprijin
material. Pornind desculţ, fără mâncare şi un singur caiet, aşa s-au scurs
primele clase ale învăţământului primar pentru bunicul meu. S-a luptat cu
frigul ,a îndurat degerături numai pentru a ajunge la ore. Primul său balaur a
fost lipsa unei stări stabile din punct de vedere bănesc, dar, cu toate
acestea, nu a renunţat!
După ce a fost obligat să-şi
dedice câţiva ani din tinereţe pentru a sluji pentru apărarea naţională,
dorinţa lui de cunoaştere l-a împins până-n punctul în care, întors din
serviciul militar, s-a înscris la cursurile liceale la seral. Această luptă
continuă cu sistemul care nu-i prea ajuta şi pe cei lipsiţi de bani l-a
determinat pe bunicul meu să înveţe să-şi câştige pâinea zilnică prin muncă
cinstită şi prin propriile cunoştinţe. Pasionat de tâmplărie, s-a angajat la o
fabrică de mobilă şi a devenit cel mai sârguincios ucenic din câţi au trecut
pe-acolo. Muncea ziua, iar seara învăţa şi-şi făcea temele fiindcă asta îl caracterizează:
tăria de caracter. Ar fi avut atâtea motive să renunţe, însă vă pot asigura că
fiecare dintre obstacolele apărute pe parcurs l-au împins să-şi dorească şi mai
mult evadarea din sărăcie şi viaţă
simplă de la ţară.
Intrarea la facultate a ţinut mai mult de
noroc, secţia aleasă la întâmplare (sau, mai bine să zic, sorţii l-au ales pe
el să dea examen acolo) în cadrul Politehnicii l-au adus, în ziua de azi, după
ani dedicaţi studiului ingineriei în stadiul de fost profesor universitar în
aceiaşi secţie care l-a “forţat” să rămână-n Bucureşti.
Povestea lui merită tipărită în
paginile unui roman, este prea mult de scris… cine ştie, poate o voi face eu
cândva…
La fiecare amintire, lacrimile îi
umpleau ochii bietului meu bunic atins de boala fără leac… îmbătrânirea. Plângea
pentru colegii săi care, din păcate, l-au părăsit din basmul propriu şi aproape
l-au dezgolit în faţa ultimei confruntări… sfârşitul. Ce se ascunde după
încheierea unei poveşti? Altă poveste? Un alt început? Sper ca al meu tataie să
nu se mai lupte cu zmeii şi-n următoarea lui fază de existenţă fiindcă a
pătimit destul aici şi acum… sau, poate aşa este mai bine… caracterele
puternice nu mor niciodată, ci o iau de la capăt de câte ori este nevoie.
 |
| Credit: Tumblr |
Povestea lui a dat naştere,
implicit şi la a mea deoarece, datorită lui şi voinţei incredibile de care a
dat dovadă, tatăl meu a făcut studiile în capitală, iar eu îi urmez cu paşi
siguri (nu şi-n privinţa facultăţii, nu mă pasionează ingineria la fel de mult)
spre un viitor… nu dau adjectivele acum, aştept să mi se întâmple.
O poveste naşte o altă poveste,
copilul sărac devine profesorul erudit care învaţă alţi copii ce înseamnă
bătălia cu greutăţile vieţii. Astăzi, profesorul a devenit bunicul care-şi
detaliză povestea, în speranţa că cineva îl va auzi şi va avea curajul să ia
viaţa de la zero ori de câte ori este nevoie.
Eu te-am auzit, tataie, şi-ţi
spun povestea mai departe… poate vei inspira oameni să se încreadă în destin şi
în şansă lor, aşa cum ai făcut-o şi tu. Îţi mulţumesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu