"Un popor cunoscător nu poate fi înşelat"

“Schimbarea vine din noi”… de câte ori nu am auzit aceleaşi vorbe de duh care se presupun că ar trebui să ne îndemne să producem o schimbare, măreaţă (să revoluţionăm lumea) ori infimă (să învăţăm să ne acceptăm aşa cum suntem) ? Prin ce se caracterizează până la urmă SCHIMBAREA?

Înainte de toate, vreau să vă prezint o poezie, “Nevoia de purificare”, după care ne apucăm să comentăm.

“În numele a ce şi pentru cine

Dogmaticii, cu chipuri de dulăi,

Confiscă dreptul ce ne aparţine

De-a-i despărţi pe toţi în buni şi răi

Şi sting scânteia arderii divine?

Noi nu suntem făcuţi din terenuri joase,

Zvârlite-n dos de geambaş de birt,

Mai bine-ar fi în pace să ne lase

Cei care mintea şi-o conserve-n spirt

Şi laşitatea şi-o conservă-n oase.

Priviţi-l, chip făcut neomeneşte,

Cu fălci paleolitice de blid,

Analfabetul ce ne dăscăleşte

Când sâsâie, ca şarpele perfid

Şi degetele miros a cleşte.

Nu-i de mirare că, prin mulţi ca dânsul,

Noi am ajuns să suferim atât

Şi niciun geniu n-ar găsi răspunsul

De nu-l va arunca pe acest urât

Ca să-l înece maicile cu plânsul

Nişte neterminaţi ce ne termină

Şi care de popor nu au habar,

Dispreţuind câmpie şi uzină

Cu şapca-n ochi şi arma-n buzunar,

De turma lor e scena noastră plină.

Dulăii, care şi-ar muşca stăpânul,

Să-şi ducă existenţa în coteţ

Şi să ne lase toţi până la unul

Cu scrisul lor de cangur neciteţ,

Ei, care au descurajat românul.

În numele a ce? Cu ce putere?

Neruşinarea, câtă mai e-n ei?

Cu ce cuvinte de dispreţ le-am cere,

Cu ce idei şi onomatopei

Să lase orice drum către putere?

Nu-i comunismul râia lor de-acasă

Şi nici ce-au învăţat prin şcoli pătrat,

Când latră ei, pădurea-n jos se lasă

Şi vânturile calde nu mai bat,

Sătui dulăi, din cea mai joasă rasă.

Ce nenoroc ni i-a adus în cale,

Să strice zi de zi prin râvnă tot,

Hambarele să ni se lase goale,

Considerându-şi neamul – idiot,

Scula-i-ar frigul morţii să îi scoale?

În fiecare clipă ipocrită,

În care semne distinctive nu-s,

La ei în fălci mijeşte o ispită

Şi se văd pe scaunul de sus

Şi-n acest scop, linguşitor, imită.

Nu cred nimic şi nu iubesc nimica

Dar folosesc şi rude şi amici

Ca, de la ei în jos, să crească frica

Şi să ne credem toţi şi slabi şi mici,

Nu mult mai impozanţi decât furnica.

Dulăii mediocri stau de pază

Şi muşcă veninos din când în când

Şi rănile unde-au muşcat turbează

Şi cicatrici se-aud în somn plângând

Şi fiecare mamă este trează.

În numele a ce şi pentru cine

Această scurte viaţă ce-o avem

Şi care integral ne aparţien

S-o dăm nefericitului blestem?

Că ei nu pot nici să gândească bine?

Aveam o ţară şi avem o ţară

Şi, contra proştilor, o vom avea

Şi Dumnezeu să dea cu ea să moară

De-i va răbda de-acum încolo-n ea

Pe cei cu suflet şi cu trup de fiară.

Pământul, tot, în veşnica schimbare

Prin casa noastră trece spre zenit,

Suntem datori să facem fiecare

Să înflorească tot ce-i de-nflorit,

Că noi suntem puterea cea mai mare.

În numele a ce, lăsăm minciuna

Să urle-n buzunare şi-n minţi,

Când datoria noastră este una:

Să dăm la fii ce-avem de la părinţi

Un adevăr din veac, pe totdeauna?”

Aceste versuri (scrise în ianuarie 1987) au făcut parte din ciclul de poezii cenzurate ale marelui poet, Adrian Păunescu. Bineînţeles că prima idee care sare în ochi este ilustrarea comunismului în cele mai sincere metafore; cu “mama care este trează” şi Nişte neterminaţi ce ne termină/ Şi care de popor nu au habar,/ Dispreţuind câmpie şi uzină/ Cu şapca-n ochi şi arma-n buzunar,/ De turma lor e scena noastră plină”.

Nu am să dezbat politică, nu am să-mi exprim părerea despre Guvern, preşedinţi ori alte funcţii inutile (recunosc doar faptul că mulţi dintre ei nu fac nimic pentru binele ţării, renunţă să se mai intereseze de soarta propriul popor după ce, tot noi, i-am votat şi le-am oferit câte un tron de pe care se consideră zei, doar că au devenit mai mult despoţi decât orice altceva), însă nu pot să tac atunci când văd cum totul dispare… Oamenii pleacă, oamenii nu se mai întorc, generaţii tânjesc după posibilităţile din alte ţări. Fie că ne referim la programe şcolare care se pliază pe caracterul fiecărui individ şi nu se axează numai pe partea teoretică, generală, ori, fie că pur şi simplu găsesc un trai decent acolo, în ţări strâine, salarii care să le aducă fericirea pe termen scurt ş.a.m.d.

Ceea ce nu realizează mulţi dintre noi este faptul că, oriunde te-ai duce, oriunde te-ai ascunde de crudul adevăr, poporul român trebuie să existe undeva, iar acel loc nu poate fi decât acasă, acolo unde îşi pot îmbrăţişa tradiţiile, istoria, medaliile sportive ori cele de la concursuri internaţionale/ olimpiade, stâlpii culturii române, cei care ne-au dus numele peste hotare (Constantin Brâncuşi, Neagu Djuvara, Emil Cioran, Mircea Eliade, Matei Vişniec, George Enescu…) şi care au promovat valorile româneşti. De ce ei au putut să se considere, după nenumărate izgoniri şi renegări, români şi noi ne afundăm în negare, ne lăsăm atât patria, cât şi naţionalismul să se scufunde într-o mare a uitări; De ce ne lăsăm sufletele să se sinucidă fiindcă au rămas lipsite de speranţă: “Lasă, că toţi fură, nu le pasă şi de noi…”?

Ştiu că ceea ce scriu aici şi acum nu va schimba nimic concret, însă încerc să-mi exprim părerea de tânăra care face parte din cei care chiar pot reclădi ceea ce alte minţi şi mâini nepăsătoare au distrus… cred cu tărie că nu sunt singura, încă mai cred că se poate ceva, încă se mai poate trezi “monstrul naţiunii” ca să se preschimbe într-o floare a tuturor celor cu minţile deschise către viitor, ochii mai pot vedea, trupurile mai pot ridica bariere impuse de istoria unui popor leneş, care se degradează încet, dar sigur.

NU VREAU să mai aud oamenii cum se plâng că nu mai există nimic în ţara asta.

REFUZ să ascult cum lumea îşi blamează necontenit membrii (mai mult sau mai puţin) pentru iniţiative lipsite de logică, dar care, totodată, se aruncă în braţele lupului atunci când acesta deschide gura să promită şi luna de pe cer.

RENUNŢ la dreptul meu de a mă conforma şi ies în faţă să strig că încă se mai poate face ceva; întotdeauna schimbarea se poate produce atunci când te aştepţi mai puţin, ba chiar de la cine nu ai aşteptări. Aş putea da câteva exemple, însă ele sunt singurele evidente în ziua de azi, aşa că nu are rost să fac şi eu politică, e destulă la televizor şi-n presă.

Aşadar, concluzia acestui articol… “răspicat” este următoarea: schimbarea pe care o fac, începând cu câţiva paşi timizi pe nisipul mişcător al lumii reale, este să scriu. Ştiu la ce vă gândiţi, dar trebuie să vă dezamăgesc fiindcă nu mă refer (doar) la blog. Am să scriu pe un bileţel cuvinte care pot schimba mentalitatea persoanelor potrivite, acelea care visează, inovează, care încă mai cred. Aşa ia naştere CAMPANIA BILEŢELULUI MOV!  Mesaje scurte, care cuprind ştiinţa universală şi care pot renaşte ideea de schimbare. Am să încep cu câteva astfel de bileţele prin cartier, apoi prin sector, ca, încet, să ajung şi-n centrul capitalei. Partea interesantă este că oricine poate participa, tot ce vă trebuie este un post-it pe care să scrieţi un citat şi să-l lipiţi pe stradă, de orice vi se pare a fi în văzul tuturor. Cine găseşte un astfel de bileţel, are posibilitatea de a posta pe reţele de socializare o poză cu ceea ce este scris pe el şi cu hashtagul: #biletelulmov pentru a ne recunoaşte între noi. Daţi de el, scrieţi şi voi, lăsaţi necunoscuţi să vă pătrundă printre fragmentele împrumutate din cărţi, muzică… etc. Produceţi o schimbare prin trezirea conştiinţei, prin deschiderea unei portiţe către cultură şi cunoaştere. Lozinca noastră: “Un popor cunoscător nu poate fi înşelat”.

Dragilor, priviţi lumea atunci când mergeţi prin ea, implicaţi-vă, lăsaţi o amprentă în Universul acesta vast… fiţi liberi pentru o zi.

P.S.: Mesajele pe care le voi scrie pe bileţele mele sunt următoarele:

• ·                “Marana-tha”=Vino, Doamne!
• ·         “Omul care se consideră superior, inferior sau chiar egal cu un alt om nu înţelege nimic din realitate”- sutra budistă
• ·         “Nu absurditatea stăpânirilor te surprinde, ci a celor stăpâniţi. Cum pot ei crede că alte stăpâniri le pot da ce nu au?” – C. Noica
• ·         “Ce i s-a luat omului de azi e totalitatea”- C. Noica
• ·         “<<Totul e trecător>>, ce regretabilă vorbă! Fireşte că e trecător, dar întrebarea e cum trece: cu împlinire sau fără?” – C. Noica
• ·        “… pentru a avea o relaţie completă cu altcineva, trebuie să ai mai întâi o relaţie completă cu tine însuţi” – “Plânsul lui Nietzsche”

Cele scrise de mine vor fi semnate cu D.P.S. Ceea ce înseamnă aceste acronim, nu vă pot spune decât dacă mă întrebaţi:)

#biletelulmov