Tragedia unei despărţiri
Răsunetul tragediei din gol
porneşte
Amestecat cu acele reci dâre insipide ce lacom se preling pe chip
Şi cu gust de pelin pe buze
Răsare din noapte şi apune ca o
stea
Se teleportează prin odiseea
timpului şi a spaţiului, fără vreo destinaţie…
Tragedia e tragică în felul ei,
Comică rămâne în al nostru,
Banală în general.
Tragedia morţii timpurii,
Aruncat de pe o stâncă
Unde gelozia tronează ca o ceaţă
aspră,
Un iubit îşi găseşte tragicul
sfârşit
În golul muntelui,
Pe chipul lui sunt diamante
usturătoare…
A murit iubind-o şi cu ea în
amintire,
Iar pe buze avea o rămăşiţă de
gust dulce, de-amor.
Înainte de final…rugăciunea-i se
încheie cu
Un cuvânt despre iubită:
Ne luăm adio de la
prea multe lucruri… renunţăm la vise fiindcă devin precum cerul pe umerii
zeului Atlas, ne aruncăm pe noi în nimic pentru a satisfice oameni trecători,
ne abandonăm principiile deoarece nu echivalează cu raţiunea populară, ne
distrugem valorile fiindcă nu mai valorează niciun dram de respect din partea
celorlalţi… şi asta, pentru ce? Pentru a gâdila orgoliul unor oameni cărora NU
le pasă? Pentru a ne integra? De ce ne dezumanizăm în dorinţa acerbă de a face
parte dintr-un grup, de a fi acceptaţi? Nu mai suntem oameni printre oameni, şi
nici ei nu ne mai cred fiinţe raţioanale cu suflet. Devin o masă unitară de
prostie, de ignoranţă, de negare… pentru ce? Unde se ascunde omul cult, însetat după idei, filozoful,
visătorul, poetul, pragmaticul?
Am să vă spun un mic secret… inteligentul se fereşte să mai intre în
contact cu acei care-l resping pentru simplul fapt că îşi contrazice semenii,
are o părere diferită care stupefiază! Anormalul
nu necesită atenţie din partea celorlalţi… nu are nevoie de false mângâieri
sociale. Ciudatul e liber să
gândească liber şi este condamnat pentru aceasta la muncă silnică într-o
singurătate neagră! Ce-i mai rămâne atunci omului diferit în această existenţă
amară? Sufletul, credinţa, etica şi… speranţa.
Acea speranţă că poate într-o zi magică, unitatea în vanitate va dispărea şi-şi
va face apariţia stăpânul turmei pentru a renaşte viitorul! Totuşi, există
riscul ca această formă de trai să acapareze totul şi să nu mai existe chiar
niciun supravieţuitor, însă eu încă sper…
Acest text este o
metaforă, nu se adresează nimănui, însă pătrunde în toţi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu