Chipuri şi figuri
O îngrop în o mie de vise
 |
îndrăgostiţi, veşnici şi nedespărţiţi
noi, cei stăpâni peste o lume
colorată-n iubire şi cu-n singur nume:
NOI!...
O înfăşor în frigurile eternităţii
mi se-ndepărtează uşor; un pas, apoi
sute
dragostea ei devine chipul
fragilităţii
iar sărutările mi se-ntorc, mute
se abandonează groazei şi se-avântă-n
disperare
nu mă aude: “Dragostea, moarte
n-are!”…
O dezvelesc de ceea ce-am fost
şi o las (să) vie-n amintiri
Să mai iubesc din nou? Cu ce rost?
Precum demonul şi îngerul sunt miri
Am adorat-o, mi-am imaginat-o
îngerul meu, visul meu, demon scos din
trupul meu
însă ea nu era decât un Dumnezeu…
pregătit să-mi închidă rana
să săvârşească ritualul purificării
de a-mi alina durerea şi de a
o preschimba-n Raiul unui
îndrăgostit…
Comentarii
Trimiteți un comentariu