Dar ce e înăuntru?

Îmi place a privi înăuntru…

Ador să-mi imaginez un alt interior

Îmi doresc a pătrunde, să modific acel decor

Să-l subliniez şi să-l anim.

E atât de dificil a intra,

Bariere infim de dure se luptă contra…

Există posibilitatea de a pierde,

Dar eu vreau a privi înăuntru să pot!

A se cuvine mi se pare mie,

A trece pragul însă nu pot,

Mă zbat, mă lupt, mă rănesc, dar tot am să reuşesc

Fiindcă a privi înăuntru e ce-mi doresc.

Curiozitatea defineşte orice fiinţă care are ca unic scop dorinţa de cunoaştere a absolutului. Această curiozitate, uneori satisfăcută, alteori unealta care duce la aflarea adevărului crud, devine un instrument de tortură pentru cei mai mulţi dintre noi. Odată ce ai aflat o picătură dintr-un ocean, vei vrea automat să pătrunzi în apă cât mai adânc cu putinţă… pentru ce?

Omul a fost creat din gând şi sentiment, însă felul în care alegem să le lăsăm să ne marcheze existenţa va fi în final definitoriu pentru liniştea noastră. Nu degeaba atâtea religii caută “pacea spirituală”… pentru enoriaşi, lupta împotriva curiozităţii a fost una crâncenă care a dus la mult prea multe sacrificii… nu şi-a dorit Hitler un popor german pur? Astfel, el a distrus curiozitatea asupra vieţii a milioane de oameni fiindcă şi mintea lui a fost împinsă de curiozitate: “Ce ar fi dacă aş începe un război şi aş decima evrei?”

Istoria umană este plină de astfel de exemple, pozitive ori negative, cu efecte diverse, dar… pentru ce? Tehnică militară dezvoltată extreme de rapid, care a dus la o evoluţie în inginerie, noi metode de prevenire a bolilor, tratamente-minune, pagini de istorie scrise cu sângele unor oameni care se întrebau “Pentru ce?”… pentru a satisface curiozitatea morbidă a unor dictatori.

Pentru ce se distrug încă generaţii prin lipsa de interes a politicienilor faţă de viitor? Pentru ce se pregătesc taberele unui alt război mondial? Pentru ce se naşte inocenţa în locurile unde viaţa nu-şi are teritoriu? Pentru ce există teroare, singurătate, groază, mutilare (sufletească/trupească)? Pentru binele copiilor noştri? Care copii, care bine? Chiar nu mai vede nimeni dincolo de ceaţa pe care ne-o vând “nobilii”, adică faptul că în faţa noastră se cască un Infern imposibil de stins dacă nu se ia atitudine încă din Purgatoriu? Premisa actuală este cea de a ne trăi clipa… dar ce vom face cu clipele atunci când nu vom avea unde să le mai trăim?