Tragedia unei despărţiri

Răsunetul tragediei din gol porneşte
Amestecat cu acele reci dâre insipide ce lacom se preling pe chip
Şi cu gust de pelin pe buze
Răsare din noapte şi apune ca o stea
Se teleportează prin odiseea timpului şi a spaţiului, fără vreo destinaţie…

Tragedia e tragică în felul ei,
Comică rămâne în al nostru,
Banală în general.

Tragedia morţii timpurii,
Aruncat de pe o stâncă
Unde gelozia tronează ca o ceaţă aspră,
Un iubit îşi găseşte tragicul sfârşit
În golul muntelui,
Pe chipul lui sunt diamante usturătoare…
A murit iubind-o şi cu ea în amintire,
Iar pe buze avea o rămăşiţă de gust dulce, de-amor.

Înainte de final…rugăciunea-i se încheie cu
Un cuvânt despre iubită:

“Adio!”.

Ne luăm adio de la prea multe lucruri… renunţăm la vise fiindcă devin precum cerul pe umerii zeului Atlas, ne aruncăm pe noi în nimic pentru a satisfice oameni trecători, ne abandonăm principiile deoarece nu echivalează cu raţiunea populară, ne distrugem valorile fiindcă nu mai valorează niciun dram de respect din partea celorlalţi… şi asta, pentru ce? Pentru a gâdila orgoliul unor oameni cărora NU le pasă? Pentru a ne integra? De ce ne dezumanizăm în dorinţa acerbă de a face parte dintr-un grup, de a fi acceptaţi? Nu mai suntem oameni printre oameni, şi nici ei nu ne mai cred fiinţe raţioanale cu suflet. Devin o masă unitară de prostie, de ignoranţă, de negare… pentru ce? Unde se ascunde omul cult, însetat după idei, filozoful, visătorul, poetul, pragmaticul
Am să vă spun un mic secret… inteligentul se fereşte să mai intre în contact cu acei care-l resping pentru simplul fapt că îşi contrazice semenii, are o părere diferită care stupefiază! Anormalul nu necesită atenţie din partea celorlalţi… nu are nevoie de false mângâieri sociale. Ciudatul e liber să gândească liber şi este condamnat pentru aceasta la muncă silnică într-o singurătate neagră! Ce-i mai rămâne atunci omului diferit în această existenţă amară? Sufletul, credinţa, etica şi… speranţa. 
Acea speranţă că poate într-o zi magică, unitatea în vanitate va dispărea şi-şi va face apariţia stăpânul turmei pentru a renaşte viitorul! Totuşi, există riscul ca această formă de trai să acapareze totul şi să nu mai existe chiar niciun supravieţuitor, însă eu încă sper…

Acest text este o metaforă, nu se adresează nimănui, însă pătrunde în toţi!

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere

Te caut şi nu mă găsesc.