Al tău fir de păr, al meu "disper"
Văd un fir de păr pe pernă
Îl conştientizez mirată, îl
palpez, mă sperii!
…îl las să cadă pe podea…
Piciorul mi se schimonoseşte a
trece peste el; aproape îl calc, mă împiedic
Pătrunde, tot ce a fost pătrunde
în mine…
Mă oxidez cu prea multe
amintiri…nu mai am suflu, glas, privire…
Sunt o vietate moartă între
amintiri cu tine…
Eşti acolo, chiar în faţa mea,…
pe pernă!
Doamne!, Cum te uiţi la mine, cu
ce ochi mă priveşti!
Mă sperii de tine, ţip când
începi să te-apropii
Aş vrea să fug, dar nu ştiu unde
şi n-am cum
Aşa că încerc să te-ndepărtez, nu
te mai vreau
Apuc firul de-un capăt, îl rup
de-amintiri, îl calc cu sânge rece
…mă împiedic…
Dispari! Ai dispărut… îţi
urmăresc fiinţa cum se reîntoarce în trecut
Nu!, te vreau aici, acum, carnal,
sufletesc… vreau să te simt!
În disperare caut firul de păr
Nu-l mai găsesc!
Urlu în nebunia istoriei noastre,
te strig, te re-vreau şi iar te vreau!
Aţi dispărut cu totul, şi tu şi
firul… e prea târziu…
Cum te mai pot eu oare chema
înapoi, când nu mai am nimic…?
Comentarii
Trimiteți un comentariu