Universul şi întâmplarea

De ,
Eventualitatea de întâmplare a noastră alunecă
în abisul speranţelor destrămate
şi al viselor spulberate…

Praf se alege din noi, praf plin de praf înecăcios,
albicios,
dens şi mereu
mag de suflet greu…

Zbuciumul lumii oarbe ne alungă în depărtări
Înconjuraţi de voci sparte şi priviri iscoditoare
după oameni mari
şi-n apariţii,… rari…

Toţi ne caută, habar n-au a ne găsi;
Ne pierd aiurea, zic că s-au împrăfoşat destul,
iar ale noastre suflări calde se aleg la întâmplare…
din însăşi viaţa prăfuită de timpul ideilor aruncate.

Ce vină avem noi? Ce vină aveţi voi?
Cine e de vină totuşi? Nu se vrea nimeni martir?

Niciunul n-a ales, ci am fost pure întămplări ale Universului albicios
şi de praf, vise moarte nestors…

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Un mic joc de cuvinte

De ,
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 ©
Citiţi în continuare:

Miros de îngeri aproape

De ,
Somn uşor, dragostea mea! Aluneci în vise precum o turturică înălţată în orizont, cu aripile învăluitoare puritate în esenţă, miraj în aparenţă… Somn uşor, dragostea mea! Visează-mă la noapte, inocent şi îndrăgostit îţi voi şopti iubirea eternă dincolo de vis poate şi atingerea-mi o vei resimţi… cândva… Somn uşor, dragostea mea! Cavalerul tău negru voi rămâne, înfruntând adânci coşmaruri Fii fără grijă! , somnul neperturbat vei avea, iar eu, bietul tău aghiotant, te voi săruta de noapte-bună!... Somn uşor, dragostea mea! M-am rugat deja la îngeri să te-mbrăţişeze cu aripile lor să te martirizeze şi să te închine în Rai… Somn uşor, dragostea mea! Somn uşor…
Citiţi în continuare:

Reducere la tăcere

De ,
Imagine
Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi
Citiţi în continuare:

Mitologic

De ,
Imagine
Ai eliberat din tine, - la fiecare zbor – fumul unei idei deja apuse; Ai eliberat în mine Răsăriturile pe care tu, - oarbă-n simţire – nu le-ai mai căutat. Un Dumnezeu a întrebat în treacăt de a ta pană, mistică, uluitoare, cu care-şi scrie amintirile pe Pământ O pană a legilor din Iad şi-a făgăduinţelor din Eden. Cu ochii-mpietriţi, învineţiţi de prea mult aer inspirat Ţi s-au scurs lacrimi sângerii pe chipul de porţelan. Ai mângâiat orizontul unei lumi prea crude - să-şi deschidă cerurile peste tine – La ce te aşteptai? Să devii regina unui faraon… mort? Ai cucerit Soarele lui Apollo şi-ai sărutat călcâiul lui Ahile… Ai cugetat îndelung la templul Atenei şi-ai stors-o de frumuseţe pe Afrodita Te-ai cutremurat deodată când te-ai închinat la fulgerul lui Zeus Iar Poseidon a vrut să te înece în abisuri Însă eu am despicat moartea pentru tine! Te-aştept, Persefona mea, să-mi îmbrăţişezi umbra, să-mi slăveşti nemurirea să te-ndrăgos
Citiţi în continuare: