O mulţime mică de lumini

Credit: Tumblr
Trăiesc alături de nori, contemplu lumea de la-nălţime
Micismul mi se pare infinit, norii-mi sunt cămin
Mă pierd prin albeaţa lor de dimineaţă
Şi pictez contururi în nuanţe de albastru, după dorinţa-mi!
Mă joc cu zarea;
Râd, iar râsul mi se preschimbă-n picături;
Gâdil norii cu bagheta magică a fiecărei amintire de copil;
Iar ei scutură aburul nervos spre mine
Eu mă feresc în salturi şi le zâmbesc
Iar în micimea de jos începe ploaia…

Cum e să te simţi mic?
Deasupra ta să ai un infinit de stelele ce-apun
Sau să alergi cu Soarele în spate către orizont?
Cred că e haios să te ştii pitic printre cei mai mici;
Joaca cu ei nu se sfârşeşte, îţi răspund la nedumeriri cruciale;
Mie nu-mi răspunde nimeni… nici nu ştiu a-mi elibera cuvintele din gânduri…
Hi-hi!

Ce-mi pasă mie?! Am norii mei de pluş,
Am cerul meu albastru pur
Uneori, se aprind şi luminiţe-n noapte
Le văd, albe, sclipitoare
Îmi doresc a mă juca cu tot, şi cu ele  
Le-mbrăţişez, le şoptesc cum pot să le iubesc
Iar ele râd! Râd!

Le-aş da piticilor stelele mele,
Doar să mă înveţe a vorbi
Ca să pot trăi -cu ei-;
Să râdem, să colorăm, să ne jucăm…
Cât îmi doresc să fiu şi eu mică!

Am ajuns o uriaşă într-o lume albastră, plină de lumini
Singură mă pot distra cu norii
Din păcate, a comunica nu ştiu…

Eu nu am pitici în juru-mi, ci doar nori…

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.