Cum naştem un frumos dintr-o iubire(?)

- Pleacă! Să nu te mai văd! Nu mă poţi iubi aşa cum vreau eu!
- De iubit, te iubesc, dar în felul meu. Nu mă judeca chiar atât de aspru, draga mea. Eu te iubesc fără să mi-o spui tu.
- Dar nu o faci bine!
- Şi cum e bine? Arată-mi!
- Să-mi spui că sunt frumoasă, de exemplu.
- Ţi-aş putea spune asta de o mie de ori, dar tot n-ai vedea ce văd eu…
- Şi ce vezi tu?
- Pielea şi mirosul părului tău plutind în aer dimineaţa după un duş fierbinte, cum îţi împreunezi degetele cu ale mele, buzele tale sărutându-mi spatele gol, ochii arzători care mereu sunt în căutare de răspunsuri, dar, mai ales, frumuseţea ta de zi cu zi atunci când nu-ţi doreşti să fi frumoasă.
- Minciuni! Nu crezi în ele, sunt numai minciuni!
- Ai dreptate! Nu cred în ele,… dar cred în tine. Cred că te iubesc!
- Crezi? Cum poţi spune asta?!
- A crede este un verb cu o enormitate puternică a sensului. Tu crezi în mine când îţi spun că te iubesc?
- Cred.
- Vezi?! Câte înţelesuri ascunse are acesta… Şi eu cred, iubito, când spui tu “cred”!
- Iartă-mă, dragostea mea, am fost o proastă! Tu mă iubeşti, iar eu te chinui cu astfel de nimicuri. Iartă-mă!
- De iertat, nu ştiu dacă am să pot s-o fac, dar de iubit fii sigură că n-am să mă opresc niciodată. Urmează să mă întrebi de ce…
- De ce, dragul meu?

- De ce?! Pentru un simplu fapt… numai eu te pot face frumoasă!

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

Libertate-n singurătate, se poate?

ceva în care n-am crezut vreodată.